Alexandru Odobescu s-a nascut la data de 23 iunie 1834, Bucuresti si a murit în data de 10 noiembrie 1895, Bucuresti. A fost un scriitor, arheolog si om politic român. A fost ministru al monumentelor (1863-1864), si profesor de arheologie la Universitatea din Bucuresti. Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (Istoria arheologiei, 1877) si a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului sau. (Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l'orfèvrerie antique, Tome I-III, Éditions J. Rothschild, Paris, 1887-1900). La 10 septembrie 1870 Alexandru Odobescu este ales membru al Societatii Academice Române (vechea denumire a Academiei Române), la propunerea lui Al. Papiu Ilarian. Čšine la Ateneul Român conferinta Artele din România în periodul preistoric (1872). În 1873 Alexandru Odobescu este ales membru corespondent al Institutului arheologic din Roma, iar în 1874 este numit director al Teatrului National din Bucuresti. Tot în 1874, în cadrul Academiei Române, critica Dictionarul limbii române al lui August Treboniu Laurian si Ion C. Massim, considerându-l de „un latinism exagerat”. În acelasi an îi apare eseul Pseudo-Kinegeticos. În 1875 îi apar basmele Jupan Ranica Vulpoiu si Tigrul pacalit. Pe 28 februarie 1876 i se confera medalia „Bene merenti". În 15 septembrie 1877 i se acorda premiul „Nasturel" pentru lucrarea recent aparuta, Istoria arheologiei.