Cultura a fost mereu cenusareasa vremurilor, inclusiv pe vremea inegalabilului Mihai Eminescu, a carei zi de nastere semnifica în prezent Ziua Culturii Nationale. Mai marii politici ai societatii nu au apreciat-o nicicând, nici prin însusire si utilizare, nici prin promovare, nici prin finantare, dar oamenii de cultura au creat, au suferit, s-au exprimat public fata de evenimentele prin care trecea tara de fiecare data. Emil Cioran, traind entuziasmul înfaptuirii României Mari, cauta metode de implicare mai accentuata a poporului în cresterea unei culturi pe masura maretiei patriei întregite. Este celebra expresia sa din volumul Pe culmile disperarii, unde spunea ca “poporul român trebuie pus sub teasc” pentru a produce mai multa cultura. Pornind de la similitudinea marelui filozof cu procesul producerii vinului, sugestiva si credibila, vorba aceea in vino veritas, cred ca, astazi, în plina criza pandemico-economica, putem vorbi de necesitatea unei Românii Tari, pentru a trece de dificultatile actuale. În aceasta situatie, cred ca mai potrivita ar fi asemanarea cu facerea tuicii, adica sa ne întarim nu prin presare, ci prin fierbere. Ce sa fierbem?... Raspunsul, în poezia de mai jos, pe care o consider definitia mea pentru cultura. Picatura de vis De vrei ca esenta din tine sa iasa la iveala, trebuie sa fierbi, sa dai pe dinafara! Eu, tu, noi, voi, el, ea, ele si ei, ce adesea ne vedeam niste mici Dumnezei, cei care avem, sau am avut, un vis, din care ne-am trezit si apoi l-am scris, l-am cântat, l-am dansat, l-am pictat, l-am sculptat, l-am recitat, repetat, înainte, sau dupa ce, devenim natura, visele noastre, distilate, crea-vor o picatura de cultura. Nicolae VASILE