17 mai 2020 Proiectul ,,Biblioteca la tine acasă”, ediţia a XI-a la Biblioteca municipală Adjud În cadrul programului ,,Anul lecturii în Vrancea”, organizat de Biblioteca Judeţeană ,,Duiliu Zamfirescu”, Focşani, Biblioteca municipală Adjud va continua proiectul ,,Biblioteca la tine acasă ”, ediţia a XI-a care se adresează membrilor comunităţii locale ce nu se pot deplasa la bibliotecă. Începând cu data de 18 mai 2020 utilizatorii bibliotecii care nu se pot deplasa la bibliotecă (persoane cu dizabilităţi şi persoane de vârsta a treia ) vor beneficia de împrumut de carte la domiciliu. Documentele se vor livra la domiciliu utilizatorilor bibliotecii, în fiecare zi de joi a săptămânii în urma unei solicitări transmise la adresa: cititoribibliotecaadjud.ro sau la nr. de telefon 0237/641300. Preluarea - returnarea documentelor de bibliotecă se va face cu respectarea tuturor normelor impuse de situaţia actuală.
Director, Prof. Tatiana Valea