L`ENGLE,Madeleine. O buclă în timp, Editura Arthur, București 2021 Volumul „O buclă în timp”, prezintă călătoria inedită făcută de Margaret Murry (Meg) împreună cu fratele său Charles Wallace și noul lor prieten, Calvin O`Keefe. Meg este o fată obișnuită, pe când fratele și prietenul lor sunt doi copii speciali. Cei doi frați suferea uenormpentrudisparițiatatălui lor, d-nul Murry. După dispariția omului de știință, toți cunoscuții credeau că acesta își părăsise familia, iar acest lucru o înfuria la culme pe Meg. Totul începe într-o noapte furtunoasă, când la casa familiei Murry își face apariția d-na Ce. Deși pare o bătrână ciudată, aceasta și prietenele sale, d-na Care și d-na Cine, se dovedesc a fi ființe nepământene, și par a ști unde se află d-nul Murry. Meg, Charles și Calvin, ajutați de d-na Ce și prietenele sale, pornesc într-o călătorie în timp și spațiu pentru al căuta pe d-nul Murry. Aceștia, află de la cele trei doamne că universule stea menințat de Umbra, un nor gigant care pune stăpânire pe planete. Copiii sunt purtați pe mai multe planete, iar într-un final ajung pe Camazaotz. Aici, Umbra pusese deja stăpânire și cele trei doamne nu-i mai puteau însoți. Pentru al găsi pe d-nul Murry, copiii trebuiau să se descurce singuri. Au fost sfătuiți să rămână uniți pentru a reuși. Ce pericole vor înfrunta Margaret şi fratele său Charles Wallace? Cum ajung acasă Margaret şi fratele său Charles Wallace ? Cartea o puteți împrumuta de la Secția împrumut pentru Copii.