Quo vadis” este un elogiu adus iubirii sub toate formele ei : dragostea pentru femeia iubită, dragostea pentru aproape, dragostea pentru dușmani, dragostea pentru cei ce îți doresc moartea și nu în ultimul rând, dragostea pentru divinitate. Titlul cărții este un dicton latin și face aluzie la un text apocrif în care se relatează cum Apostolul Petru încearcă să fugă din Roma în vremea persecuțiilor împotriva creștinilor. Pe drum, i-ar fi ieșit în cale Iisus Hristos, pe care Apostolul îl întreabă „Quo vadis, Domine?” (Unde mergi, Doamne?). Mântuitorul i-ar fi răspuns „La Roma, ca să fiu răstignit din nou”. Rușinat de lașitatea de care ar fi dat dovadă fugind, Petru se întoarce, ca să moară ca martir, împlinindu-și misiunea de apostolat. Sursa de inspirație a romanului istoric bazat pe jurnalul Faptele lui Petru , din jurul anului 200 au constituit-o persecuțiile la care au fost supuși creștinii în timpul împăratului roman Nero. Acțiunea se petrece în jurul anului 64 ultimii ani de domnie ai lui Nero și descrie, pe fundalul istoric al Romei decadente, povestea de dragoste foarte bogat detaliată dintre o tânără creștină Ligia și un patrician roman Marcus Vinicius. Personajele fictive se întâlnesc în roman cu personaje istorice, precum împăratul Nero, Petronius (Petroniu, considerat autorul romanului Satyricon) sau Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Marcus Vinicius se întoarce de la război la Roma, unde o cunoaște pe Ligia, de care se îndrăgostește. Calina, care era numită Ligia pentru că era fiica răposatului rege al ligienilor, un trib barbar, era ostatică a împăratului roman, însă, în secret, se și convertise la credința creștină. Deși Ligia ajunge să simtă și ea iubire față de Vinicius, care făcuse o pasiune mistuitoare și posesivă pentru ea, nu îl poate accepta decât atunci când patricianul va ajunge să îi împărtășească credința. După nenumărate obstacole de viață și de moarte pe care tinerii îndrăgostiți le au de înfruntat, Vinicius, botezat de Apostolul Petru însuși, își va uni soarta cu Ligia. „Toate limbile și tainele și toate științele n-au să fie nimic fără iubie , care e mărinimoasă, răbdătoare , care nu face rău , nu dorește onoruri, îndură totul, crede oricui, speră mereu și învinge”. Acest citat poate fi considerat definiția romanului, cartea fiind în esență oglindirea parcursului uman de la „ fiară” până la devenirea completă a omului. Oamenii până la cunoașterea religiei creștine nu apreciau altă frumusețe decît cea a trupului și nici nu bănuiau că ar putea exista și alt fel de frumusețe și anume cea mai de preț, cea lăuntrică. Romanul este dens, puternic ,descrierile sunt extrem de detaliate, dând impresia că autorul a fost martorul acelor evenimente. Culorile sunt vii, mai ales incediul Romei, flăcările par să prindă viață în fața ochilor cititorului. Fiecare scenă, fiecare personaj, ar putea fi reprezentat în opere de artă, picturi, sculpturi sau orice altă formă. Este un adevărat festin de imagini care curg și care nu se opresc decât la final. Scriitura este magistrală, cursivă, presărată pe alocuri cu expresii latine ceea ce redă și mai mult din atmosfera epocii. Quo vadis este o operă vizionară splendidă și monumentală, emanând o adâncă spiritualitate. Iradiază iubirea și binele. Profundă în nobila ei înțelepciune, fermecătoare prin bogăția frumosului neobișnuit care produce impresii și trăiri estetice de neuitat.