Astăzi, 1 IUNIE 2024, la invitația Doamnei Prof.drd.Tatiana Valea, Director al Bibliotecii Municipalele ,,Elena Lahovary" Adjud, am participat la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Copilului, organizat de Primăria municipiului Adjud și Biblioteca Adjud. Am avut bucuria și onoarea de a fi inclusă în programul evenimentului cu lansarea a două volume din Colecția ,,Scrieri pentru copii, de la bunica" (,, Pățaniile motanului Musli", ediția a doua, 2024 și ,,Povești din curtea bunicilor", ediția a V-a, 2024), recent tipărite, precum și bucuria revederii cu copii minunați, oameni dragi, părinți, bunici, cadre didactice și nu în ultimul rând m-am bucurat de revederea d-nei scriitoare de literatură pentru copii, Prof. Fevronia Spirescu. La mulți ani frumoși și luminoși, dragi copii!
Felicitări organizatorilor și tuturor participanților la eveniment!