HOSSEINI, Khaled. Splendida cetate a celor o mie de sori. București, Editura Niculescu, 2020 “ Splendida cetate a celor o mie de sori“ este o carte tulburătoare despre prietenie, dragoste, speranță și supraviețuire. Volumul ”Splendida cetate a celor o mie de sori”, este structurata pe patru parti: prima parte ii este dedicata lui Mariam, cea de-a doua Lailei, iar ultimele doua parti alterneaza fiecare capitol cu numele celor două personaje principale. Titlul romanului “Splendida cetate a celor o mie de sori“, face referire la un vers pe care tatăl Lailei îl găsește într-un poem ce descrie orașul Kabul. Acțiunea romanului este plasată în Afghanistan, pe timp de război, remarcându-se , atât consecințele războiului, cât și statutu femeii din acea vreme. Subiectul romanului se întinde pe o durată de aproximativ 30 de ani, din perioada în care Afganistanul era sub conducere comunistă și femeile se bucurau de drepturi și libertăți, precum cel de a studia și a lucra în afara casei, până în vremea războiului dintre ruși și Mujahideeni, care distruge complet orașul, aduce haosul și teroarea în rândul populației și reinstituie un regim strict în privința educației și drepturilor femeilor. “ Splendida cetate a celor o mie de sori" urmărește povestea emoționantă a două femei născute în Afganistan la distanță de o generație una de cealaltă. Destinele lor se întrepătrund inițial fără că ele să aibă de ales, însă greutățile pe care le au de înfruntat împreună ajung să le unească în mod irevocabil. Mariam şi Laila, îşi unesc destinele într-o poveste cutremurătoare despre familie, prietenie, speranţă, iubire şi sacrificiu. Cele două femei provin din familii diferite, aparent fără posibilitatea ca vieţile lor să se intersecteze, însă ajung la vârste fragede, în perioade diferite, să se căsătorească cu acelaşi bărbat, mult mai în vârstă decât ele. Una dintre ele, Mariam, este un copil ilegitim, crescut în pustietate de o mamă singură, cu prea multe secrete şi răni ne vindecate. Cealaltă, Laila, crescuse departe de societatea arabă conservatoare, dar mereu în umbra fraţilor ei morţi în război. După moartea tragică a părinţilor ei şi vestea morţii iubitului din copilărie, Laila se mărită cu Rasheed pentru a se salva. Stilul lui Khaled Hosseini, un stil apăsător și captivant, care te face să uiți de noțiunea timpului și te atrage complet în lumea romanului . Cartea o puteți împrumuta de la Secția Împrumut Tineret- Adulți.