3 martie 2024 RECOMANDARE DE LECTURĂ CIORAN, Emil. Istorie și utopie, Editura Humanitas, București, 1997

Autorul analizează în profunzime viciile și virtuțile utopiei. Opera sa incită spre reflectarea asupra a numeroase paradoxuri ale evoluției națiunilor în istorie și a proiectelor utopice pe care acestea le întreprind. Trebuie făcut de la bun început o precizare: utopia este un proiect de organizare politică ideală, adică, deja prin definiție, un proiect ce nu poate fi realizat. Însă această idee, cum observă Cioran, farmecă periodic națiuni întregi, ea fiindu-le asemenea unei „iluzii necesare” în numele căreia își pot schimba sau afirma destinul. În primul capitol, care e compus dintr-o scrisoare adresată indirect lui Constantin Noica, Cioran pune sub semnul întrebării natura și valoarea libertății pentru omul modern. Conform deducțiilor sale, principiul însuși al vieții stă în refuzul celorlalți, prezența acestora fiind pentru individ incompatibilă cu libertatea sa. Liberalismul specific societăților capitaliste, afirmă autorul, e contrar instinctelor primare pe care omul le are, acesta nefiind născut pentru a fi tolerant. El devine astfel doar cu prețul unor eforturi permanente, care îi uzează toate forțele vitale. „Toleranță și neputință sunt sinonime” spune Cioran și prin asta definește atitudinea inevitabilă a occidentalului care trăiește doar în istorie, fiind realist și ne mai crezând, astfel, în utopie. Occidentul e constituit din oameni liberi, cu drepturi egale, care trăiesc într-o organizare socială liberală. Însă această libertate devine lipsită de sens și valoare, devreme ce omul nu poate să își consume libertatea și potențialul vital decât conform unor legi umaniste. Fiind liber și acceptând aceeași libertate și aceleași drepturi la ceilalți, omul occidental a realizat că nu are dreptul de a distruge și ucide pentru idealul purificării societății și perfecț Cioran formulează mai întâi ipoteza că omul este incapabil să conviețuiască cu semenii săi. Natura lui îl împinge să creeze un vid în jurul său, iar toleranța devine un efort de făcut pentru a trăi în societate, dar care se află la originea unei reale slăbiri fizice și psihologice a individului. De aici și nevoia de a concepe, de a inventa, în timp, utopia care ar veni să consoleze pe cel mai nefericit „Perspectiva unei noi veniri, febra unei așteptări esențiale, o paruzie degradată, modernizată, din care apar aceste sisteme, așa că drag celor defavorizați ". Astfel, potrivit lui Cioran, o comunitate poate subsista doar în măsura în care creează ficțiuni pentru sine, le menține și se atașează de ele. Utopia oferă simboluri care ghidează societățile către viitorul lor. Imaginația face posibilă structurarea realității. Utopia este astfel o necesitate deoarece ne face să privim spre viitor, ideea de ideal creează voința omului. În concluzie, Cioran nu prezintă utopia ca un vis inutil, ci mai degrabă ca un mijloc de dezvoltare a unor perspective noi. Dar Cioran își dezvăluie tot pesimismul afirmând în cele din urmă că utopia nu dezlănțuie decât energiile unei comunități. Orice creștere, orice exces pune libertatea în pericol și orice delir nou se termină în servitute.

Galerie foto